Teama – doar un alt obicei

telefon
Cum sa folosim telefonul in relatiile cu ceilalti
11 octombrie 2016
Atitudine de invingator – Ursula Sandner si Pera Novacovici
22 noiembrie 2016

Teama – doar un alt obicei

teama - doar un alt obicei
Aproape oricui ii este teama de esec.

Aceasta teama face parte din natura umana. De fiecare data cand iesim din zona noastra de confort, simtim frica. Si, de fiecare cand incercam sa facem ceva iar lucrurile nu merg asa acum ne-am dori, giganticul nostru ego se contorsioneaza atat de puternic incat pur si simplu simtim ca vom muri de frica.

Atunci cand ne lasam in voia fricii, ramanem blocati in inactiune, amanare si in obsesia perfectiunii. Ratam sansa de a descoperi locuri noi, de a intalni oameni noi si de a ne realiza cele mai arzatoare visuri. Iar viata ne este golita de posibilitati, de imaginatie si de creativitate.

Majoritatea fricilor sunt de fapt ganduri negative pe care le lasam sa alerge prea des si prea mult.

In plus, le-am asociat atat de multa durere, incat au devenit confortabile. Si tratam frica precum o imensa necunoscuta, un lucru ingrozitor care ne sperie, cand de fapt nici nu este asa in cele mai multe cazuri. Cele mai multe frici sunt doar un management deficitar al propriilor facultati mentale. 

Vestea buna este ca, daca pana acum ne-am dezvoltat obiceiul de a lasa frica sa ne impiedice sa facem ceea ne-ar placea si sa ajungem acolo unde ne-am dori, ca orice alt obicei, si acesta poate fi inlocuit cu unul productiv.

Dezvolta-ti obiceiul curajului.

Din fericire, obiceiul curajului poate fi invatat la fel ca orice alt obicei, prin exercitiu, prin repetitie. Avem nevoie ca in mod constant sa ne confruntam si sa ne invingem fricile pentru a ne construi acel curaj care ne va da posibilitatea de a face fata  suisurilor si coborasurilor vietii.

Punctul de plecare in depasirea fricii si dezvoltarea curajului este sa cauti acei factori care iti creeaza predispozitia spre frica. Cele mai multe frici isi au radacinile in copilarie si sunt adesea asociate cu critica. Iar aceasta creeaza premizele dezvoltarii a doua tipuri de frica: frica de esec, ce ne face sa gandim:”Nu pot, nu pot, nu pot” si frica de respingere, care ne face sa gandim:”Trebuie, trebuie, trebuie”. Fricile noastre ne pot paraliza, ne impiedica sa intreprindem actiuni constructive in directia actiunilor si telurilor noastre.

Cu cat cunosti mai mult, cu atat te temi mai putin.

O alta cauza a fricii este ignoranta. Cand avem informatii putine, limitate, ne domina indoielile. Devenim tensionati si nesiguri de rezultatele actiunilor noastre. Ignoranta ne determina frica de schimbare, frica de necunoscut si ne face sa evitam sa incercam ceva nou sau diferit. Si reversul este adevarat.

In momentul in care incepem sa strangem tot mai multe informatii in legatura cu un anumit subiect, in zona respectiva curajul si increderea incep sa creasca. Este evidenta aceasta situatie daca privesti in acele parti din viata ta in care nu ai nici un fel de teama  pentru ca stii ce anume ai de facut. Te simti competent si pe deplin capabil sa faci fata la orice se intampla.

Analizeaza-ti fricile.

O alta frica pe care o avem este frica de a pierde ceva. Ea se traduce astfel: „ce anume voi pierde, din ceea ce am si din ceea ce stiu, daca voi face o anumita schimbare ? Ar putea fi un lucru ce imi place foarte tare si pe care il consider foarte important in viata mea.” 

Ne mai este frica de durerea procesului de schimbare. Atunci cand vrem sa schimbam ceva, procesul prin care urmeaza sa trecem este unul greu. Cu atat mai greu cu cat schimbarea pe care vrem sa o facem este mai mare, mai importanta. Dar, putem invata sa privim schimbarea ca pe un joc. Sa abordam acest joc dintr-un alt unghi, cu bucurie in loc de frica, cu gandul la cat de interesanta si de provocatoare va fi calatoria ce urmeaza sa o facem. Va fi distractiv, va avea sare si piper, va disparea monotonia si letargia.

Si mai este frica pentru rezultatele pe care le vom obtine: daca nu vor fi suficiente, daca vor fi mult sub asteptari, daca nu vor creste in timpul procesului ? Si ne blocam la gandul:”daca va fi sa nu fie mai bine, mai are rost sa ma straduiesc? Sa trec prin toate astea? „

Tine minte ca orice om intelgent are anumite frici. Este normal si natural sa fi preocupat de siguranta conditiei tale fizice, emotionale si financiare. cat si de a celor la care tii. O persoana curajoasa nu este o persoana careia nu ii este frica.

Mark Twain spunea: „Sa ai curaj inseamna sa te impotrivesti fricii, sa iti stapanesti frica – nu inseamna absenta fricii”.

Incepe lista cu fricile tale scriindu-le pe toate, mari si mici, toate cele care iti produc stres, anxietate si panica. Gandeste-te la viata ta personala sau profesionala, la fricile care ar putea sa te tina pe loc, intr-o relatia sau la un loc de munca in care nu esti fericit. Odata ce ai terminat lista, aranjeaza-le in ordine importantei si incepe sa le rezolvi pa rand, una cate una.

Sa nu ramai in frica. Gandeste-te care este cel mai mic pas pe care il poti face in directia in care iti doresti sa mergi. Dupa ce l-ai gasit, fa-l ! Azi ! Acum !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *