Obiceiuri: bune si rele

recunostinta
Despre recunostinta
8 iulie 2016
Si inca o data …
12 iulie 2016

Obiceiuri: bune si rele

obiceiuri
Cand vorbim despre disciplina, vorbim de fapt despre obiceiuri nu despre pedepse.

Suntem beneficiarii a doua tipuri de obiceiuri: obiceiuri bune si obiceiuri rele. Sau proaste. Avem noi vorba aceea cu “prostul obicei”. 🙂

Iar autodisciplina inseamna sa te straduiesti, sa “te impingi” inspre a-ti  dezvolta, in timp, obiceiurile bune. Adica acele obiceiuri care, pe termen lung, te pot feri de boli, de lipsa unui loc de munca, de neintelegeri in familie si de relatii destramate.

Nu ne dorim cu totii sa fim sanatosi, sa avem joburi pline platite, o familie minunata si relatii solide ? Paradoxul consta tocmai in faptul ca desi ne dorim toate cele de mai sus, plus inca multe altele, avem o disponibilitate redusa de a “munci” pentru a le avea.

Vreau sa iti spun ceva ce probabil ca oricum stii deja: un obicei prost se formeaza foarte usor, dar este greu de trait cu el. Nimic nu este mai simplu si mai placut decat o gustare la miezul noptii, dar este greu de trait cu kilogramele in plus. Desi toate toxinele cu care “il fericesc” pe ficat sunt gustoase si usor de ajuns la ele, este greu de trait cu steatoza hepatica. Desi este foarte usor si simplu sa risipesc orele de munca pe activitati gen “frecat menta” si “tras pisica de coada”, este greu sa nu am siguranta ca imi pot pastra locul de munca. Este greu sa aflu ca partenerul de viata e pe cale sa renunte la relatie, desi imi face o deosebita placere si ma simt foarte bine cand ii arat cat de multa dreptate am eu. Simt frustrare ca proiectul pe care mi-l doresc sa il pun pe picioare avanseaza foarte greu, dar nu pot renunta la placerea de a mai viziona un film si a ma “relaxa” … din nou, pe canapea. Obiceiurile proaste … Le recunosti ? Ne sunt atat de la indemana, incat nici nu bagam de seama cat de usor ne-am “imbracat” cu ele. Dar in ele nu exista implinire, fericire sau succes sau orice alt lucru isi doreste fiecare dintre noi.

De cealalta parte sunt obicieiurile bune, cele care se formeaza greu, dar cu care este atat de usor de trait. Este foarte greu sa imi schimb obiceiurile alimentare nesanatoase. Daca mai am si o legatura emotionala cu mancarea, cu atat mai greu este procesul dobandirii unei alimentatii echilibrate. Dar, in  final, dupa ce obiceiul bun s-a instalat, este usor de trait cu un nivel ridicat de energie si cu o silueta pe care se potriveste aproape orice. Iar daca realizez un duet cu bunul obicei al exercitiilor fizice, devine si mai usor de trait cu o buna conditie fizica si cu sanse reduse de boli grave.

Este foarte interesant faptul ca dezvoltarea unei anumite discipline va influenta in bine si alte discipline, oferindu-le combustibilul de care au nevoie pentru a creste. La fel cum lipsa de disciplina intr-o anumita arie a vietii noastre, va trage in jos toate celelalte arii. Asa se explica faptul ca, atunci cand iti propui sa faci – si faci ! – o schimbare minora, poti vedea diferite imbunatatiri si in alte locuri decat in locul vizat.

Nu mi-am dat seama, pana de curand, de importanta autodisciplinei in viata mea. Cu toate stradaniile mele si dorinta de a realiza anumite lucruri, m-am surpins invartindu-ma intr-o cursa de soareci, cheltuind resurse fara sa existe un rezultat care sa ma multumeasca.

Intamplator am dat peste cuvantul disciplina / autodisciplina si am inceput sa studiez tot ce mi-a cazut sub ochi. Am studiat, am incercat sa inteleg si am aplicat. Intr-un timp destul de scurt, am putut vedea cum lucrurile se schimba sub ochii mei si, desi nu este deloc usor, am luat decizia de a merge mai departe, orice ar fi.

Si am certitudinea ca este la fel de utila si in cazul tau. Daca simti ca ai intepenit intr-un anumit loc sau ca lucrurile o iau la vale, ca te-a cuprins descurajarea sau ca a dat haosul buzna in viata ta, disciplina are puterea de a te duce in locul pe care ti-l doresti.

Autodisciplina inseamna :

  • autocontrol: abilitatea de a ma controla, de a-mi controla emotiile si actiunile, ceea ce spun si ceea ce fac, asigurandu-ma ca intregul meu comportament se aliniaza cu scopurile si obiectivele pe care mi le-am propus;
  • stapanire de sine: pot sa ajung acolo unde imi doresc doar daca invat cum sa imi stapanesc emotiile, apetitul si inclinatiile;
  • responsabilitate: abilitatea de a-mi construi in mod activ viata pe care mi-o doresc, incetand sa dau vina pe ceilalti sau pe imprejurari.

Daca stau bine si ma gandesc … libertatea individuala nu inseamna sa fac ceea ce vreau eu, cand vreau eu si cum vreau eu. Bine, este o anumita forma de libertate. Cred ca mai degraba de independenta. Dar adevarata libertate vine din faptul ca atunci cand invat sa ma controlez, nu mai las emotiile, stresul, frustrarile, nervii sa ma controleze ei pe mine. Deci, sunt libera. De’abia atunci cand imi controlez comportamentul, ma simt stapana pe situatie, deci libera. Si cand imi asum intreaga responsabilitate pentru ceea ce traiesc in momentul de fata, inseamna ca mi-am scos viata de sub controlul evenimentelor si a celorlalti oameni, inseamna ca am un scop si o directie si… da, sunt cu adevarat libera. Tu ce crezi ?

Pentru a reusi intr-o anumita arie a vietii mele este nevoie sa devin o alta persoana decat cea care sunt acum. La fel este si pentru tine. Autodisciplina este cea care va slefui ce este de slefuit si va imbunatati ceea ce este de imbunatatit, creand obiceiurile de care avem nevoie. Nimic altceva nu va putea face acest lucru pentru noi.

Scuzele raman in seama ratatilor. Eu si cu tine ne construim, prin obiceiuri bune, prin disciplina, progresul.

Pe masura ce ne lasam “pe mainile” autodisciplinei, vom putea constata ca ea este :

  • esenta cresterii personale
  • cheia magica ce deschide toate usile si face ca totul sa fie posibil
  • calea prin care o persoana obisnuita ajunge sa devina extraordinara, atingand inaltimi nebanuite, prin folosirea la maximum a intelegentei si talentelor sale native
  • singura parghie prin care o persoana, oricat ar fi fost ea de binecuvantata in copilaria ei,  se va putea ridica mai sus de nivelul mediocritatii

Imi doresc sa te fi ajutat, macar putin, sa te imprietenesti cu disciplina. Personal, pe masura ce studiez tot mai mult despre ea si o folosesc tot mai mult si in tot mai multe domenii, imi dau seama cat este de importanta si cat de mult mi-a lipsit.

Cred ca cel mai important lucru pentru fiecare dintre noi, este sa invatam sa ne raportam corect la noi insine si la propria noastra viata. Pentru ca … nu-i asa ??? E VIATA MEA . E VIATA TA.

Simona,

cea care invata sa isi pretuiasca viata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *