Cuvinte care ne blocheaza succesul

Cuvinte
Inarmati si periculosi
1 iunie 2017
puterea cuvintelor
Teribila putere a cuvintelor negative
15 iunie 2017

Cuvinte care ne blocheaza succesul

Succesul sau esecul stau, inainte de toate, in cuvintele pe care le folosim.

Daca suntem putin atenti, putem observa ca oamenii care au succes – asa cum ei si-l definesc – nu au in vocabularul lor unele cuvinte pe care le putem auzi, in mod frecvent, de la cei care nu  sunt multumiti cu viata pe care o au.

1. Noroc / Ghinion

Cu toate ca este adevarat ca anumite evenimente neprevazute pot influenta mult rezultatul unei actiuni, oamenii de succes nu atribuie acest rezultat norocului sau ghinionului.

Sa credem in noroc inseamna sa ne concentram atentia asupra unei constructii imaginare asupra careia nu putem interveni. Noi insine sau altcineva.

Si mai rau decat atat, sa spunem “Doar am avut noroc” este ca si cum nu am atribui nici un fel de merit eforturilor sau muncii pe care am depus-o. In plus, cand punem un esec pe seama ghinionului nu este altceva decat sa folosim o scuza.

Oamenii care reusesc ceea ce isi propun nu lasa lucrurile la voia intamplarii, la indemana norocului sau ghinionului. Sunt oameni proactivi, pozitivi, care invata sa isi depaseasca limitele si care stiu sa traga invataminte dintr-o situatie care nu a decurs asa cum si-au dorit. A fi la locul potrivit si in momentul potrivit nu este o conjuctura datorata intamplarii, ci este creata in timp, in urma unui sir de decizii luate cu intelepciune.

2. Voi incerca

Cand spunem “voi incerca” luam in calcul posibilitatea de a esua mai mult decat pe aceea de a reusi. Oricare ar fi rezultatul final, “am incercat” va fi doar o scuza pe care o vom folosi. “Voi incerca” este o expresie inselatoare, atat pentru cel care o foloseste cat si pentru cel care o aude.

Oamenii care reusesc sa obtina ceea ce isi propun spun “voi face” sau “nu voi face”. Sau chiar mai binele “voi face tot ce imi sta in putinta”. Pe scurt : faci sau nu faci un lucru. Nu exista “voi incerca”.

Acum … “a incerca” nu este in sine un lucru rau. Este foarte bine sa incercam lucruri noi: o tinuta noua, o mancare noua, o abordare noua. De fiecare data cand iesim din zona de confort, nu facem decat sa incercam ceva nou. Apoi, vedem daca acel lucru nou ni se potriveste sau nu.

Devine toxic doar atunci cand este folosit in loc de NU sau ca un pretext pentru a ramane in zona de confort. Pentru ca tot ceea ce reusim sa obtinem in viata este determinat de tiparele mentale pe care le avem. Este o mare diferenta, din punctul de vedere al rezultatului obtinut, intre “Voi incerca sa citesc un capitol astazi” si “Voi citi un capitol astazi” … In care situatie sunt mai multe sanse ca acel capitol sa fie citit? 🙂

Realitatea este ca avem control asupra actiunilor noastre, dar avem mai putin control asupra rezultatelor pe care le obtinem.

Cel care foloseste cuvintele “voi face”  in loc “de voi incerca” , este o  persoana care isi asuma responsabilitatea deplina a actiunilor sale si se afla la carma propiei sale vieti. Este o persoana proactiva si intentionala. Accepta oportunitatile care apar, pentru ca stie ca iesind din zona de confort, va creste, va invata. Nu priveste spre sine ca la o victima, nici macar in situatiile in care lucrurile ii scapa de sub control. Isi asuma riscuri atunci cand este cazul si percepe esecul ca pe o lectie de invatat si o treapta de urcat spre succesul dorit. Promite doar ceea ce stie ca poate face si isi tine intodeauna promisiunile.

De cealalta parte, tipul “voi incerca” poate fi o persoana care nu isi asuma pe deplin responsabilitatea asupra propriilor sale actiuni. El nu se afla la carma, ci este mereu purtat de circumstante. Este o persoana reactiva.  Evita oportunitatile si nu este interesat sa invete si sa creasca. Nu isi asuma riscuri si percepe esecul ca pe ceva ce trebuie evitat cu orice chip. Isi incalca promisiunile, mai ales pentru faptul ca face promisiuni pe care nu este in stare sa le indeplineasca.

Yoda avea dreptate: “Fa sau nu fa. Nu exista voi incerca.”

3. Urasc

Cu cata bucurie se poate trezi dimineata, cineva care afirma despre propriul loc de munca: “Il urasc !” ? Sau “Imi urasc seful !” ? Cum te poti bucura de ziua pe care o traiesti, daca “urasti” ploaia ?

Sigur, sunt foarte multe lucruri care nu ne plac la locul de munca si adesea ne-am dori ca seful sa ia o vacanta mai lunga, dar “ura” este un cuvant bolnav, care ne imbolnaveste intregul corp. De cate ori il rostim, mai adaugam organismului nostru o celula bolnava.

In foarte multe circumstante in care ne putem afla, exista dezacorduri si puncte de vedere complet diferite de ale noastre. Pentru ca suntem atat de diferiti unii de altii (suntem unici, fiecare in parte), vedem lucrurile diferit, avem priortati diferite si sisteme de valori diferite. Ura este cea care face ca diferentele sa fie intolerabile. Nu vei putea conlucra niciodata cu cineva pe care il urasti. Mintea ta nu va cauta modalitati de acceptare, comunicare si negociere, ci doar va alimenta intoleranta si respingerea.

In viata fiecaruia dintre noi exista doua mari categorii de situatii: cele asupra carora avem control si putem interveni oricand dorim noi, si cele asupra carora nu avem nici un control. Sunt lucruri – precum caderea ploii, caracterul unui sef sau un mediu mai putin prietenos – asupra carora nu avem nici o putere. Dar, ne ramane totusi puterea de a ne alege felul in care ne raportam la acestea. Iar ura nu ar trebui sa fie unul dintre acestea.

O afirmatie biblica spune : “Credinta vine din auzire”. Adica, o mare parte a convingerilor noastre este construita pe lucruri pe care le-am auzit rostindu-se in jurul nostru. Iar cele mai multe cuvinte pe care le auzim sunt cele pe care chiar noi insine le rostim.

Cand privim la  un tanar care in copilaria sa a auzit, din gura parintilor, doar cuvinte de apreciere si de incurajare, ce vedem ? Apoi, la o tanara careia toata copilaria i s-a repetat ca nu o duce mintea, ca nu e in stare de nimic, ca nu face decat sa-si enerveze parintii. Ce vedem  ?

Cuvintele se transforma in convingeri. Si nimeni nu poate trai in afara propriilor sale credinte.

Foloseste cuvinte care te ajuta sa ajungi acolo unde iti doresti.

Simona

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *